*potrivit și începătorilor absoluti

TEMA #8: INVOKE THE GODDESS

Într-o lume în care traumele generaționale, pierderile, fricile, standardele sociale absurde duc la tocirea puterii noastre erotice, în care totul este sexualizat și totul este prea puțin erotic, într-o lume în care misterul (imaginația), curiozitatea reală față de celălalt, joaca nu își mai au locul și pentru care nu mai avem răbdare, îmi doresc să creez o mișcare culturală și socială de (re)descoperire, explorare și exercitare a naturii erotice umane manifestate printr-o prezență remarcabilă, curiozitate vie, pasiune intensă, energie vitală și bucurie deplină prin dans.

Bine ați venit la F.L.O.W (FEMININE LANGUAGE OF WELLBEING) – un eveniment dinamic care celebrează frumusețea și puterea feminității.

FLOW este dedicat și începătorilor absoluți. Nu este nevoie să ai o pregătire în dans, deoarece te voi ghida cu răbdare până când totul va face sens pentru tine.

Nu este doar despre dans, însă dansul este nucleul. Vom reinventa și vom călători spre vindecare și/sau aprofundare.

de la FLOW #5

Pentru acest program am folosit tehnici din TWERK, DANCEHALL FEMALE și practici holistice. Modulul este structurat în așa fel încât să ai o bază bine determinată, ce te va ajuta pentru orice alt stil de dans pe care dorești să îl practici.

Lecțiile sunt împărțite în tehnici și în coregrafii ușoare care îmbină tehnicile învățate pentru a lucra la fluiditate și tranziții. 

The Feminine Language of Well-Being:
O călătorie spre autodescoperire și consolidare personală

Obiective: În acest atelier, vom accesa un spectru larg de emoții cu accent pe echilibrarea energiilor feminine/masculine. Pană la sfârșitul seminarului, vei putea să: 

  • Înțelegi conceptul de energie feminină și importanța acestuia în obținerea bunăstării
  • Practici tehnici de mindfulness și relaxare pentru a stimula energia feminină
  • Identifici modalități de a exprima energia feminină în viața de zi cu zi, inclusiv prin comunicare și relații
  • Dezvolți un plan pentru autodescoperire continuă, îngrijire personală și creștere personală
  • Îmbunătățești stima de sine 
  • Împărtășești și creezi într-un spațiu sigur
  • Te conectezi cu oameni cu interese similare
  • Înveți cum să-ți aliniezi energia cu viziunea ta
  • Te conectezi cu înțelepciunea înnăscută a pantecului 
  • Îți activezi nucleul și găsești claritate
  • Echilibrezi energia sacrală
  • Găsești modalități de a trata durerea lombară, de a construi suport muscular adecvat și de a corecta postura
  • Înveți tehnici de dancehall și twerk

Ce ai nevoie:

  • Un caiet și un pix 
  • O saltea de yoga
  • O ținută relaxată. Este mai bine să eviți colanții negri.

Informații generale:

CAND:

NOIEMBRIE 24 – 26

Adresa: DANCE PRESTIGE STUDIO – Traian Popovici 87

CAT:

EARLY BIRD (2 WEEKS PRIOR EVENT)500 RON FULL PRICE570 RON 

CUM:

  • 9h-10h of group practice & rituals/activities: 
FRIDAY (3H)19:00 – 22:00 SATURDAY (3-4H)18:00 – 22:00SUNDAY (3H)18:00 – 21:00
  • 1 oră de istorie, sfaturi și trucuri, împărtășim povești 
  • video/foto
  • materiale pentru crafting
  • Lumânări

FEEDBACK