SimonaProfesoară de dans și coregraf. Cursuri de dancehall și twerk în București, workshopuri și cursuri online.Mereu

Am deschis Dance Prestige la 21 de ani, într-o perioadă în care dansul încă trebuia să explice de ce merită luat în serios. De atunci, școala a crescut odată cu industria și odată cu mine. Astăzi mă interesează mai puțin să construiesc „încă o clasă bună” și mai mult să construiesc un loc în care oamenii pot începe, pot deveni foarte buni, se pot răzgândi, pot explora și pot avea mereu un pas următor. Cred în tehnică, repetiție, disciplină și context cultural. Cred că dacă predai Dancehall trebuie să știi de unde vine Dancehall-ul, nu doar ce combination ai salvat ieri. Și cred că „good enough”, repetat suficient de mult, devine mediocritate. Dar nu cred că trebuie să faci un om să se simtă mic ca să-l ajuți să devină mai bun. Dacă ar trebui să comprim filosofia Dance Prestige într-o singură propoziție, probabil ar fi asta: standarde mari, fără să facem oamenii mici.

Dance Prestige, din 2012

Întâi vine ideea. Mișcarea după. Am făcut suficientă coregrafie cât să știu că mai mulți pași nu fac neapărat un lucru mai bun. Mă interesează imaginea întreagă: cine e omul, ce energie are, ce poveste înțelegi despre el înainte să-ți explice cineva ceva și, foarte important, ce putem scoate. Uneori răspunsul e o coregrafie. Alteori e un mers, o privire, o pauză sau faptul că nu faci nimic exact când toată lumea se așteaptă să faci ceva. Am lucrat cu artiști, branduri, camere, scene și tot felul de briefuri care începeau cu „we want something cool”. Treaba mea e, de obicei, să aflu ce înseamnă cool de data asta. Coregrafia e un instrument. Gustul e partea mai greu de învățat.

întâi vine ideea, mișcarea după

Și încă predau. După mai bine de douăzeci de ani de dans, încă intru în sală în fiecare săptămână. Pentru că într-un Excel oamenii sunt foarte cuminți. Au retenție, frecvență, pachete și procente. În sală au frică, orgoliu, zile proaste, corpuri obosite și momente în care ceva ce nu le-a ieșit trei săptămâni se întâmplă, în sfârșit. Acolo îmi amintesc de ce fac toate celelalte lucruri. Mă interesează cum învață corpul, cum apare libertatea și ce se întâmplă în momentul în care nu mai încerci să fii perfect înainte să accepți să fii văzut. Uneori dansul spune foarte multe despre noi. Alteori e doar muzică bună și o oră în care îți place enorm să fii în propriul corp. Ambele mi se par motive foarte bune să continui.

și încă predau, în fiecare săptămână